Aceasta locatie nu mai este activa pe platforma.
Alege specialistul
Alege categoria
Toate
DESPRE
Dragă client, În primul rând doresc să vă felicit că sunteți interesat/ă de servicii de psihoterapie sau psihologie. ”Normalitatea psihologică este o iluzie”, susținea părintele psihoterapiei, Sigmund Freud. Deși inițial el a fost combătut pentru această afirmație, cercetările din domeniul psihologiei au demonstrat că aceasta este realitatea. Orice minte umană este supusă erorilor de gândire, emoțiilor și comportamentelor disfuncționale și reacțiilor fiziologice exagerate care își au originea în modul nostru de raportare la mediul extern, la ceilalți semeni și la noi înșine. Psihicul nostru este dependent de factori biologici, familiali și sociali, de traume mai mici sau mai mari și de modul în care ne raportăm la toate acestea. Cu ajutorul cunoștințelor și experienței mele în domeniul psihoterapiei, hipnoterapiei și psihologiei clinice vă pot ajuta să descoperiți zonele mai puțin vizibile ale personalității dv și, flexibilizându-le, să reveniți la o viață psihică mai echilibrată, gestionându-vă emoțiile și comportamentele în diferite situații de viață și construindu-vă sau restructurându-vă relații interpersonale funcționale. Sunt licențiat în psihologie și dețin un master în psihoterapie cognitiv-comportamentală (CBT) și hipnoterapie. Sunt psihoterapeut și psiholog clinician, life coach, consilier pentru dezvoltare personală și vocațională, nutriționist, pedagog și formator. Am lucrat peste 30 de ani ca inginer în domeniul IT, ocupând diverse roluri profesionale și manageriale în companii multinaționale ca IBM România, S&T România și Printec Group România și în societăți locale ca Institutul de Tehnică de Calcul și Informatică (ITCI), SYSCO și Novensys Corporation. În prezent lucrez în propriul cabinet de psihoterapie din mun. Iași. Sunt membru al Colegiului Psihologilor din Romania , al International Society of Schema Therapy (ISST) și al Emotional Focus Therapy (EFT) International . Schema Therapy este abordare psihoterapeutică modernă și foarte eficientă fondată de dr. Jeffrey Young - cercetător american în psihologia tiparelor cognitive disfuncționale. Dețin formări în psihoterapii de orientare cognitiv - comportamentală la Asociația de Hipnoză și Psihoterapii Cognitiv - Comportamentale (AHPCC) și Asociația de psiho-farmacoterapie și științe cognitive (ASPC) și formări în Terapia Schemelor creată de dr. Jefrrey Young (SUA) și Terapia de cuplu centrată pe emoții, Emotional Focus Therapy (EFT) fondată de dr. Susan Johnson (Canada). În sesiunile mele utilizez și tehnici moderne din alte abordări, de exemplu NLP (programare neuro-lingvistică). Totodată sunt specializat și în domeniul psihologiei clinice, ca psiholog clinician autonom. Abordez o problematică diversă: relații de cuplu și familie, nevroze (anxietate, depresie, fobii, gelozie/invidie, controlul furiei și impulsului, stres, burnout), traume psihice/doliu, ADHD, dependențe (alcool, droguri, jocuri de noroc, pornografie, etc.), tulburări de personalitate (narcisism, histrionism, borderline, dependență sau evitare relațională, perfecționism, paranoia). Lucrez cu adulți, adolescenți și copii cu vârsta de peste 6 ani. Regăsiți aici lista cu principalele mele certificări și diplome obținute la formările profesionale: https://www.cabinet-psihoterapie.ro/credentiale-certificari-si-diplome-de-participare/ De asemenea, dacă în prezent vă doriți direcții noi de dezvoltare personală sau alegerea unei vocații (mai) potrivite, vă stau la dispoziție cu experiența mea în pregătirea pentru o viață profesională și privată, trăită cu sens. Vă aștept cu drag online aici pe Hilio sau la cabinetul meu din str. Moara de Vânt nr. 26A, 700376 Iași, Valentin
Valentin IORDĂCHESCU
4 servicii
0/5 (0 recenzii)
Contacteaza-ne
Contacteaza-ne
Resurse